Informații utile

INFORMAȚII UTILE

 

1. Modalități de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate

  • În cazul în care o persoană consideră că dreptul privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia.
  • Persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamaţia administrativă prevăzută la art. 32 din H.G. 123/2002 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a refuzului explicit sau tacit al angajaţilor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice. (formularul poate fi descărcat din secțiunea "Formulare utile")
  • În cazul în care reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul la aceasta se transmite solicitantului care se consideră lezat în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei administrative. Acest răspuns va conţine informaţiile de interes public solicitate iniţial şi, de asemenea, va menţiona sancţiunile disciplinare aplicate în cazul funcţionarului vinovat, în condiţiile legii.

 



ABONARE
NEWSLETTER
Név
E-mail
 
Küldés

POLGÁROK TELEFONJA
televerde_92
08008-66.986

ONLINE REKLAMÁCIÓK

petitie_60
PROBLÉMÁJA VAN?
CLICK IDE

ÉRTESÍTSEN, HA KORRUPCIÓT ÉSZLEL

red_phone_47

HÍVJA A KÖVETKEZŐ ZÖLDSZÁMOT
0800-806-806

LÁTOGASSA MEG HONLAPUNKAT

mobil_153

MOBILTELEFONON