Comunicat de presa MAI nr. 3 din 5 ianuarie 2018
Categorie:   Biroul de Presă  
Data:  5.01.2018  Ora:  14:09  Numar vizualizari:  288

COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 3 din 5 ianuarie 2018


Începând din luna februarie 2018, peste 28.000 de poliţişti vor beneficia de majorări salariale prin creşterea unor  sporuri

 

Având în vedere resursele bugetului anului 2018, MAI va asigura o majorare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la  5 % la 10%, începând cu 1 februarie 2018, dar şi acordarea acestui spor pentru mai multe categorii de poliţişti. Alţi poliţişti din domeniul arest-transfer vor primi o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere. De aceste creşteri vor beneficia peste 28.000 de poliţişti.

Dintre cei peste 28.000 de poliţişti, fac parte, spre exemplu, poliţiştii de la acţiuni speciale şi poliţiştii cu atribuţii pentru cercetarea la faţa locului: judiciarişti, criminalişti, pirotehnişti, conductori câini, etc.

În plus, începând cu anul 2018, se acordă o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii.

Aceste majorări vin pentru stimularea unor poliţişti care desfăşoară activităţi deosebite şi care sunt similare cu cele de poliţie judiciară.

Pe măsură ce vor fi încadraţi mai mulţi poliţişti în sistem se vor asigura resursele de personal necesare pentru asigurarea în bune condiţii a permanenţei serviciului poliţienesc. Conform strategiei MAI pentru reducerea deficitului de personal:

-         în anul 2017 au intrat în sistem 6.629 de oameni : 3.477 din sursă externă (din care 3.211 agenţi/subofiţeri în primăvara anului 2017), 1.080 agenţi/subofiţeri reprezentând promoţia şcolilor din luna iulie, 565 ofiţeri din Academia de Poliţie, respectiv 1.507 agenţi/subofiţeri, reprezentând promoţia şcolilor de agenţi şi subofiţeri din luna decembrie.

-         în anul 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de oameni: 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofiţeri Academia de Poliţie promoţia iunie 2018, 2.438 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia iulie 2018, 2.880 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia noiembrie 2018.

De asemenea, la nivelul conducerii MAI s-a reevaluat modul de acordare a sporului pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale, ocazie cu care 50 de indicatori reprezentând 50% din salariul de bază conform legii, destinaţi conducerii ministerului au fost redistribuiţi către angajaţi cu funcţii de execuţie din zona operativă a Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră. 

 

De asemenea, MAI doreşte să clarifice câteva aspecte de interes pentru angajaţi:

1. Începând cu luna ianuarie salariul minim de bază minim brut este de 1.900 de lei, ceea ce presupune că în MAI nu va exista un salariu de funcţie mai mic de 1.900 de lei. Spre exemplu, pentru cei mai proaspeţi angajaţi din M.A.I. – agenţi şi subofiţeri care au terminat şcoala în decembrie 2017, salariul de funcţie este peste 1.900 de lei iar venitul net ajunge în jur de 2.500-2.600 lei, fără a adăuga eventualele sporuri care ar putea proveni din munca în zilele libere sau de sărbători.

2. Creşterile salariale generate de majorarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5% la 10% şi acordarea indemnizaţiei pentru pază şi supraveghere de 5% vor intra în vigoare din luna februarie 2018 şi se vor regăsi în salariile din luna martie 2018.

3. Venitul salarial net nu va scădea în 2018, ci va creşte cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajaţii care îşi vor desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii de muncă. Singura excepţie o reprezintă cei care în ultimele 7 luni au beneficiat de majorarea pentru permanenţa la domiciliu.

4. În conformitate cu prevederile legale, la data de 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanenţa la domiciliu, acordat numai pentru câteva luni şi numai pentru aproximativ 8.000 de poliţişti. Această majorare de 40% se raporta la salariul de funcţie, diferit de la poliţist la poliţist, şi la numărul de ore individual aferent prezenţei la domiciliu. Această măsură temporară a fost cunoscută de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi angajaţii acestora, dar şi de organizaţiile sindicale. Prin creşterea unor sporuri, MAI are ca scop diminuarea efectului eliminării majorării pentru permanenţa la domiciliu, dar şi promovarea şi susţinerea muncii, apreciind că în aplicarea acestei majorări au existat situaţii care nu au răspuns acestui scop.

5. În anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau sărbători legale, menţinându-se şi toate celelalte drepturi de echipament şi hrană.

6. Inclusiv în anul 2018, veniturile angajaţilor vor varia, ca şi până acum, raportat la volumul şi tipul de muncă prestat de angajat. Venitul lunar al angajaţilor MAI este compus dintr-o componentă fixă (solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţiile şi, după caz, solda/salariul de comandă) şi una variabilă aferentă drepturilor salariale corespunzătoare condiţiilor de muncă în care se desfăşoară activitatea profesională (muncă de noapte; muncă în repaus săptămânal; condiţii grele de muncă; etc.).

 DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



ABONARE
NEWSLETTER
Nume
E-mail
 
Trimite

PROGRAMUL SISOP

SISOP

PETIŢIE ONLINE

petitie_60
AVEŢI O NEMULŢUMIRE?
CLICK AICI
pentru PETIŢIE!

SESIZAŢI FAPTE DE CORUPŢIE

red_phone_47
SESIZAŢI FAPTE DE CORUPŢIE ALE PERSONALULUI MAI
0800-806-806

ACCESAŢI SITE-UL
PREFECTURII

mobil_153

ŞI PE TELEFONUL MOBIL