Săptămâna Descoperirii Empirice - 02-10 aprilie 2015
Categorie:   Evenimente  
Data:  23.06.2015  Ora:  08:00  Numar vizualizari:  1744

Noi politici de tineret propuse de 50 de liceeni în ,,Săptămâna Descoperirii Empirice”


Asociația Young Europe Society implementează în perioada 2-10 aprilie 2015 la Complexul Sportiv Naţional ,,Izvoru Mureşului” în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Harghita proiectul ,,Săptămâna Descoperirii Empirice”, finanţat prin programul Comisiei  Europene,   Erasmus+.   Proiectul   își   propune   să   contribuie   la   dezvoltarea competențelor profesionale a 50 de liceeni și implicarea acestora în crearea de politici de tineret sub îndrumarea unor reprezentanți ai instituțiilor publice, ONG-uri, cadre didactice și antreprenori români.


Pe parcursul a nouă zile, 50 de tineri din șapte licee din Miercurea Ciuc (Colegiul Naţiona Octavian Goga, Liceul Teoretic Márton Áron), Alba Iulia, Suceava, Pitești, Buzău, Toplița și Subcetate, descoperă în mod practic posibilităţile de orientare profesională şi noi perspective educaţionale, îndrumați de 20 de lideri decizionali din rândul autorităților  publice,  din  mediul  privat  și  non-profit,  astfel  încât  aceștia să își  dezvolte capacitatea personală de a lua decizii de viitor la finalul liceului.


“Prin acest proiect ne propunem să facilităm implicarea directă a tinerilor în creionarea unei politici de tineret care susține dezvoltarea de cunoștințe practice, abilități, aptitudini și comportamente pozitive privind implicarea activă a acestora în societate prin activități extra- curiculare”, a declarat Adrian-Dan Vîlcan, Președinte al Asociației Young Europe Society. “Mai mult, prin metode de educație non-formală, cei 50 de tineri află cum să își aleagă o carieră în mod responsabil, în funcție de pregătirea, aptitudinile și valorile pe care le au”, a adăugat Adrian-Dan Vîlcan.


În  prezența  şefului de serviciu din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita,  Bogdan  Țifrea,  tinerii  au  inițiat  un  dialog structurat în care au propus o serie de soluții, mijloace și metode prin care se poate facilita interacțiunea  directă  cu  administrația  publică  pentru  a dezvolta  politici  de  tineret.

Astfel, aceștia au propus următoarele: înființarea de centre județene de consiliere a tinerilor care doresc  să  plece  la  studii  în  străinătate, gratuitate  la  mijloacele de transport  în  comun supraterane, suplimentarea locurilor de muncă pentru tineri cu vârste peste 16 ani, organizarea de evenimente sociale și culturale pe perioada verii, încurajarea voluntariatului în instituțiile publice, introducerea educației non-formale și formarea profesorilor în vederea susținerii de ateliere de  lucru practice în timpul orelor.

De asemenea, s-a dezbătut facilitarea accesului tinerilor cu dizabilități în școlile normale și combaterea discriminării de gen, vârstă, etnie și religie în sistemele educaționale și mediul privat, precum și uniformizarea cuantumului aferent burselor sociale și de merit la nivel național.


Activitățile proiectului se bazează pe metode participative de educaţie non-formală precum: învăţarea experienţială, animarea participanţilor, jocul de rol, chestionarul, sesiuni de reflecție, învăţare individuală, participare activă în cadrul unui grup, prezentări publice. Toate aceste metode sunt aplicate într-un cadru non-formal în care tinerii pot construi un dialog structurat şi se pot implica activ în crearea unei propuneri de politică de tineret.

###

Asociația Young Europe Society (Y.E.S.) este o organizație nonguvernamentală, non-profit, care are ca principal obiectiv dezvoltarea tinerilor prin încurajarea acestora în a deveni cetățeni activi. Y.E.S. promovează și susține dezvoltarea solidarității și toleranței în vederea realizării coeziunii sociale europene, dezvoltarea înțelegerii mutuale între tineri din țări diferite, dezvoltarea artistică și a libertății de expresie, precum și promovarea cooperării la nivel european.




Documente atasate
Brosura Saptamana Descoperirii Empirice, Descarcari: 6
ABONARE
NEWSLETTER
Nume
E-mail
 
Trimite

PROGRAMUL SISOP

SISOP

PETIŢIE ONLINE

petitie_60
AVEŢI O NEMULŢUMIRE?
CLICK AICI
pentru PETIŢIE!

SESIZAŢI FAPTE DE CORUPŢIE

red_phone_47
SESIZAŢI FAPTE DE CORUPŢIE ALE PERSONALULUI MAI
0800-806-806

ACCESAŢI SITE-UL
PREFECTURII

mobil_153

ŞI PE TELEFONUL MOBIL